MISIUNE și VIZIUNE

În urmă cu douăzeci de ani, prin Hotărâre a Guvernului României (H.G. 34/21 ianuarie 1999), se înființa Institutul Limbii Române, „organ de specialitate” în subordinea Ministerului Educației Naționale (Ministerul Educației și Cercetării, la acea dată), institut a cărui misiune se definea, dintru început, drept promovarea cunoaşterii limbii române.

În timp, postulatul „caracterului sistematic, profesionalizat, de însuşire şi răspândire a limbii române”, demersuri dublate de „acţiunile de promovare a elementelor de cultură şi civilizaţie românească”, a fost demonstrat într-o geografie tot mai amplă a lectoratelor de limbă, literatură, cultură și civilizație românească. Astfel, prin demersurile sale academice și manageriale și grație susținerii Ministerului Educației Naționale, institutul a creat și consolidat o rețea densă și reprezentativă a parteneriatelor academice cu universități de prestigiu din întreaga lume, încât, prin lectorii I.L.R., limba română este predată în 54 de universități din străinătate – din Europa până în Asia, Statele Unite ale Americii și Africa, iar alte 11 protocoale interinstituționale așteaptă să fie onorate.

Căci dacă limba unui popor reprezintă o felix culpa care a făcut posibilă nașterea națiunilor, într-o răsturnare de sens a mitului Turnului Babel, și, implicit, emergența sentimentului identității naționale, prin excelență, o atare internaționalizare a limbii și a culturii române devine tot mai importantă într-o lume a multiculturalității și într-o Uniune Europeană a cărei deviză este „Uniți în diversitate” – aceeași Europă pe care Umberto Eco o descria drept consecință a multiplicității limbilor.

Nu mai puțin, într-un timp și un spațiu în care, poate prea adesea menirea și responsabilitatea educației lingvistice și culturale sunt asumate, mai mult sau mai puțin declarativ, de o pluralitate de voci, mai mult sau mai puțin instituționalizate, prin constanța și substanța prezenței și activității lectorilor de limba română în aceste centre universitare, Institutul Limbii Române demonstrează, de 20 de ani încoace, atât că predarea limbii române și promovarea culturii naționale nu pot fi și/sau rămâne o – fie și fericită – concatenare de demersuri individuale sau de acțiuni conjuncturale sau sporadice și nu se pot construi doar din mers, cât și că educația poate și trebuie să fie făcută de profesioniști. Că pentru legitimarea atribuțiilor și competențelor unei instituții nu e suficientă legiferarea acestora, ci dovedirea efectivă a competenței și a performanței resursei umane și demonstrarea coerenței și a coeziunii actului educativ, iar autoritatea trebuie să fie una exclusiv a cunoașterii și a expertizei.

Or, de 20 de ani, Institutul Limbii Române demonstrează, prin lectorii de limba română, că este o instituție cu adevărat publică, asumându-și autonomia și responsabilitatea performanței unei comunități a specialiștilor în predarea limbii române, triplu validați la nivel național și internațional – prin apartenența la sistemul de învățământ universitar și preuniversitar românesc, prin selecția la nivelul institutului și prin evaluarea constantă de către universitatea străină parteneră.

De 20 de ani, lectorii Institutului Limbii Române – lingviști, literați, traducători – nu doar predau, ci și interacționează  cu mediul lingvistic și universitar prin gesturi culturale (de la volume, la conferințe, articole și studii de specialitate), operând cu distincții și valori exclusiv culturale și constituindu-se ei înșiși în reprezentanți ai diplomației culturale.

De 20 de ani, Institutul Limbii Române demonstrează, prin lectorii de limba română, că transferul de cunoaștere în și dinspre universitățile lumii – în primul rând, firește, în predarea limbii și literaturii române, dar nu numai – e nu doar posibil și necesar, ci și, deja, efectiv și constant – prin contribuțiile științifice la nivel național și internațional, prin deschiderile spre colaborări științifice și academice și capacitatea probată de interacțiune cu mediul cultural străin.

După 20 de ani în care atribuțiile Institutului Limbii Române au fost demonstrate drept competențe și performanțe, e timpul ca validarea internațională a lectorilor de limba română trimiși de Institutul Limbii Române să fie mai vizibilă și la nivel național și recunoscută ca atare, iar impactul real și consolidat în plan internațional să se regăsească și într-o implicită, dar programată formare și afirmare a noilor generații de personalități culturale românești.

După 20 de ani de activitate, Institutul Limbii Române poate, este îndreptățit și trebuie să își reafirme și confirme răspicat și integral misiunea strategică de la înființare, consolidându-și atât registrul de activități, prin activarea complementară a tuturor competențelor sale – lectoratele, proiectul adresat elevilor români din diaspora, cursurile de limbă română și atestările lingvistice  -, cât și interacțiunea cu celelalte instituții de învățământ și cultură, făcând trecerea de la acțiuni la programe și proiecte.

Firește, demersurile de promovare a limbii și culturii române nu sunt, nu pot și nu trebuie să fie monopolul unei singure instituții, dar e timpul, credem, ca ele să nu mai fie paralele și, cu atât mai puțin înțelese drept concurențiale. Tocmai de aceea, după 20 de ani, este timpul ca Ministerului Educației Naționale, prin Institutul Limbii Române, să își asume menirea și responsabilitatea de a coagula și coordona politicile lingvistice, precum și, în virtutea performanțelor și expertizei demonstrate, de a impune, la nivelul competențelor de specialitate, criterii, standarde și valori reale, valide și ferme, care să nu contrapună, ci să integreze politicile lingvistice și culturale românești.

Mai ales, însă, după 20 de ani, Institutul Limbii Române are atât capacitatea, cât și responsabilitatea să își formuleze și să își asume saltul la și înspre o viziune – pe cât de înaltă, pe atât de, suntem convinși, realistă: aceea de elaborare a politicii lingvistice a limbii române, o politică unitară, coerentă și coezivă.

După 20 de ani, Institutul Limbii Române este și trebuie să se impună nu doar drept „un organ de specialitate”, ci drept organul de specialitate al vorbirii în și despre limba română – înțeleasă ca duminică stănesciană a firii naționale.

 

 

Daiana CUIBUS

 Director General