Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Cultura română – prezență activă la New Delhi, India

ianuarie 28, 2016

În luna ianuarie 2016, Institutul Limbii Române, prin Lectoratul de Limbă Română din cadrul Universității din New Delhi a organizat trei activități extra-curriculare în colaborare cu Ambasada României în India.
Astfel, pe data de 15 ianuarie, a avut loc a treia ediție a Colocviului Eminescu, la care au participat peste 100 de invitați, studenți, profesori din cadrul Departamentului de limbi romanice și oameni de cultură indieni care s-au arătat interesați de viața și opera poetului român.
Studenții de la secția de limba română au prezentat o selecție din poeziile postum eminesciene, dar și o scurtă dramatizare a poemulul ” Luceafărul „. Seara s-a încheiat cu un concert de muzică clasică indiană, prezentat de studenții din cadrul Facultății de Muzica și Arte.
În data de 20 a lunii, a fost prezentată în cadrul Facultății de Arte, punerea in scenă a schiței lui I.L. Caragiale, „Five o’clock”. Actori au fost membrii Cercului de Artă și Literatură, studenți la franceză,  italiană,  spaniolă și română, condus în ultimii trei ani de lectorul de limba română.
Sfârșitul lunii ianuarie a prilejuit studenților de la secția de limba română organizarea unei mini-expoziții, intitulată “Felicitări pentru România”. Au fost realizate cărți poștale și felicitări inspirate din tradițiile culturale românești, dar și din realitatea cotidiană așa cum este percepută prin prisma mentalității studenților indieni.

Nicolae-Adrian Henț
Lector de limba română la Universitatea din New Delhi, India

 

Detalii

Dată:
ianuarie 28, 2016
Eveniment Category: