Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Bulgaria, Veliko-Tărnovo

decembrie 7, 2016

7 decembrie 2016: Sub genericul ”Seară românească”, studenții secției de Balcanologie de la Universitatea din Veliko Târnovo au organizat, sub coordonarea lectorului de limba română, o serată dedicată României.

În ultimii șase ani, a devenit o tradiție la catedra de limba română a Universității din Veliko Târnovo ca în luna decembrie să aibă loc o sărbătoare dedicată Zilei Naționale a României. Desfășurată la Centrul ”Balkani”, instituție aparținând Universității unde se desfășoară orele secției de Balcanologie și în care se află biblioteca formată în special din cărți donate de ILR, serata a avut un program variat. În deschidere, lectorul de limba română a prezentat universitățile din România – istoricul lor, date despre numărul de studenți, mobilități pentru studenții străini, colaborări cu Universitatea din Veliko Târnovo. Studenții și-au prezentat experiența și impresiile din practica recentă de la Muzeul Dunării de Jos de la Călărași (anul IV), au căutat și au explicat nume de străzi sau de cartiere din București care au legătură cu Bulgaria (anul III), au reamintit motivele care i-au atras spre studiul limbii române (anul I) și, nu în ultimul rând, au explicat cum au pregătit o rețetă românească complicată preluată din manualul de limba română pentru străini (clătite bănățene). Toți cei prezenți au gustat din clătite. Seara s-a încheiat în sunet de colinde din România și Bulgaria.

 

Lector univ. dr. Ruxandra Lambru

Lector al Institutului Limbii Române la Universitatea din Veliko Târnovo, Bulgaria

Detalii

Dată:
decembrie 7, 2016
Eveniment Category: