Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Franta, Aix en Provence- Seară de cinema românesc

februarie 20, 2018

Seară de cinema românesc și degustare de specialități culinare românești la Universitatea Aix-Marsilia, Franța

În data de 20 februarie 2018 a avut loc, la Facultatea de Arte, Litere, Limbi străine și Științe umane de la Universitatea Aix-Marsilia, o seară de cinema românesc, organizată în cadrul Lectoratului de limba română de aici.
Aproape 40 de spectatori – studenți, cadre didactice, reprezentanți ai Decanatului și ai Consulatului României la Marsilia, membrii ai unei asociații franco-române și public larg – au avut posibilitatea să urmărească cele patru scurt-metraje din prima serie a filmului Amintiri din „Epoca de aur”, 2009, C. Mungiu (eveniment gratuit, organizat în scop educativ).
Proiecția a fost urmată de o discuție axată pe umorul românesc și capacitatea de a supraviețui a românilor în acele vremuri dificile. Aceasta a fost animată de lectorița de limba română, Conf. Dr. Roxana Bârlea, și de scriitorul Ioan T. Morar, fost consul al României la Marsilia. Publicul a apreciat foarte mult atât capacitatea regizorilor, coordonați de C. Mungiu,  cunoscut publicului francez, de a reda, pe un ton amuzant, o realitate sumbră, cât și explicațiile complementare oferite de cei doi moderatori. Cei prezenți au solicitat organizarea unui nou eveniment cinematografic, pentru vizionarea celei de-a doua serii de scurt-metraje din acest ciclu.
Seara s-a încheiat cu o degustare de specialități românești: sarmale, cașcaval afumat, zacuscă, prăjituri, vin etc. Studenții au avut ocazia să ofere invitaților detalii despre specialitățile culinare românești, moment pe care îl pregătiseră împreună cu lectorița.
Ecourile nu au întârziat să apară: Prof. Dr. S. Caddeo, reprezentantă a Decanatului, a publicat a doua zi pe site-ul facultății o știre (https://allsh.univ-amu.fr/cinéma-roumain) privind reușita evenimentului, în care anunța și următoarea activitate culturală din cadrul Lectoratului.

Conf. univ. dr. Roxana-Magdalena Bârlea
Lector de limba română în Universitatea Aix-Marsilia

frantaaixaffiche-cinema-roumain-20-fevrier-2018

Detalii

Dată:
februarie 20, 2018
Eveniment Category: