Româna și dialectele italiene

Ce e limba română ? Româna e limba latină care a suferit un număr de transformări fonetice, morfologice și semantice și căreia i s-a adăugat ulterior un vocabular pe care îl numim de substrat. 

Pînă acum, lingviștii au considerat că latina a evoluat pe teritoriul Daciei și al Balcanilor.  Cartea domnului Dan Ungureanu, Româna și dialectele italiene, apărută la Editura Academiei Române, arată, în schimb, că aproape toate transformările fonetice ale românei ( spirantizarea lui -B- intervocalic sau velarizarea lui accidentală ; rotacizarea lui -L- intervocalic ; închiderea lui -on- la -un- ; etc. etc.), trăsăturile morfologice ( pers. III pl. scurtă : ei merg, ei cred ; ei mânâncă, ei sună ; eu sînt )  genul feminin la sare, floare, miere, fiere; conjuncția și; prefixul des- (a deschide, a dezbrăca) sunt specifice dialectelor din nord-vestul Italiei, Lombardia de vest, specifice Alpilor, și continuă până în Franța, în zona provensalei alpine.

Cartea e bazată pe un material bibilografic imens: documente în latină din sec. IX-XIV, glosare latine din aceeași perioadă, cele mai vechi texte italiene dialectale, atlase lingvistice ale Franței și Italiei, aproape două sute de dicționare dialectale italiene și franceze.

Cartea arată că limba vorbită de colonii aduși de romani în Dacia era deja puternic dialectalizată și că poate fi clar circumscrisă la zona Lombardiei de vest și a Alpilor.

Cartea mai arată că multe cuvinte considerate de substrat – dacice, tracice sau balcanice – sunt de fapt celtice, fiindcă se regăsesc și în Franța sau în provensală : cioară, bură, balegă, printre multe altele.

Cartea e însoțită de patru sute de hărți fonetice, morfologice și lexicale.

Conf. univ. dr. Dan Ungureanu

Lector de limba română la Universitatea Carolină din Praga, Republica Cehă