Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Ziua culturii române la Szeged, Ungaria

ianuarie 13, 2017

Ziua Culturii Române la Szeged

Ziua Culturii Române, organizată de către Catedra de Limbă Română de la Facultatea Pedagogică „Juhász Gyula” din Szeged a beneficiat în data de 13 ianuarie 2017 de un program inedit, prin prezenţa, la invitaţia Catedrei, a reprezentanţilor asociaţiei „Corbii Albi” din România, care militează, prin întreaga sa activitate, pentru buna cunoaştere reciprocă a maghiarilor şi românilor. În semn de respect şi recunoaştere a conservării sentimentului identitar menţinut de românii din Ungaria, asociaţia „Corbii Albi” a acordat o diplomă de merit şi o bursă lunară unui tânăr de origine română, născut în Ungaria, care a ales din acest an universitar să fie studentul Catedrei la programul de studiu integrat (licenţă şi master), la specializarea Profesori de română ca limbă a minorităţii.

În acelaşi spirit al schimbului intercultural româno-maghiar, aniversarea poetului naţional Mihai Eminescu a fost marcată prin prelegeri despre excelentele traduceri în maghiară ale operei eminesciene, ilustrate prin recitări în ambele limbi ale unora dintre cele mai cunoscute şi mai îndrăgite poezii. Evenimentul a fost onorat de prezenţa ambasadorului României la Budapesta.

 

Detalii

Dată:
ianuarie 13, 2017
Eveniment Category: