

Ca în fiecare an, luna martie a constituit cadrul desfășurării mai multor evenimente importante pentru Lectoratul de Limba Română din cadrul Universităţii Comenius din Bratislava, Slovacia. În mod firesc, luna a debutat cu mărțișoare. În anul acesta, pe lângă, de acum tradiționala manifestare a bucuriei descoperirii mărțișorului ca artefact, dar și ca semnificație, obiceiuri, sau … Continue reading Luna martie la Bratislava
Departamentul Litere al Facultăţii de Teologie din Cadrul Universităţii Emanuel din Oradea, împreună cu Catedra şi Lectoratul de Limba Română de la Universitatea din Szeged, Ungaria au fost organizatorii conferinţei internaţionale interdisciplinare „Caleidoscopul sufletului feminin”, care s-a desfăşurat la universitatea orădeană, în 14 martie 2016. Cu această ocazie, a fost lansat volumul colectiv Mărţişorul. Ediţie limitată,de … Continue reading Conferinţa internaţională – Oradea
În ultimii patru ani, la Facultatea de Litere din Ljubljana, Slovenia, se sărbătorește venirea primăverii. Profesori, studenți, români stabiliți în Slovenia, oficiali ai Ambasadei României în Republica Slovenia s-au întâlnit, și anul acesta, într-una dintre sălile facultății, în seara de 1 martie, pentru a discuta despre sărbătorile de primăvară specifice românilor, pentru a degusta produse … Continue reading Mărțișorul la Facultatea de Litere din Ljubljana
Aniversarea relațiilor bilaterale între China și țările din spațiu european au fost marcate, la sfârșitul anului 2015, prin difuzarea pe postul național de televiziune China Central Television (CCTV) a unor serii de interviuri cu profesioniști din diferite domenii de activitate a căror contribuție a condus la dezvoltarea relațiilor de colaborare între cele două părți. Intenția … Continue reading În curând, 60 de ani de limba română, în China
Partea întâi: prezentarea teoretică (folclorică, etnologică) a fenomenului Apariția primăverii a avut, din timpuri vechi, un rol important asupra modului în care oamenii au gândit ceremonialele, sărbătorile. În primul rând, fiindcă ea își făcea apariția brusc, din lunga iarnă, era percepută ca o minune a naturii, a universului. Până în Evul Mediu târziu, primăvara (începutul … Continue reading Mărțișorul – obicei românesc?
În data de 11 martie 2016, Lectoratul românesc de la Universitatea ELTE din Budapesta, în colaborare cu Liceul Românesc din Gyula şi Catedra de Filologie Română de la ELTE, au organizat faza naţională a Olimpiadei de limba şi literatura română în Ungaria. Proba orală a competiţiei a avut loc în oraşul Gyula şi au participat … Continue reading Olimpiada de limba şi literatura română în Ungaria
Duminică, 20 martie 2016, la Chișinău, a avut loc „Festivalul limbilor”, manifestare organizată de Centrul Cultural Evreiesc Kedem, din capitala Republicii Moldova. Desfășurat în săptămâna în care se marchează lupta împotriva rasismului, evenimentul și-a propus să-i familiarizeze pe vizitatori cu ideea de toleranță și multilingvism. Profesori care predau peste douăzeci de limbi europene, asiatice și … Continue reading Despre toleranță și multilingvism la Chișinău
Joi, 17 martie 2016, de la ora 16.00, în Centrul de Informare al României, a avut loc inaugurarea Lectoratului de limba română de la Universitatea de Stat din Comrat. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Excelenței – Sale, domnul Marius Lazurcă, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova. Printre participanți, s-au numărat membri ai … Continue reading Inaugurarea Lectoratului de limbă română de la Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova
Recent, editura Universității Comenius din Bratislava, Republica Slovacă, a publicat lucrările susținute de lingviști, literați, cercetători, cadre didactice din universități din România, Cehia și Slovacia, care au participat la Conferința Catedrei de Romanistică a Facultății de Filozofie, Secțiunea de limba română, Quo vadis romanistica 4?, ediția 2015. Volumul, structurat tematic în două secțiuni, literară și … Continue reading Romanistica, încotro?
„Ziua poeziei creştine în limba română”, ediţia a treia, s-a desfăşurat în acest an la Micherechi, localitatea din Ungaria cu cel mai mare procent de români din comunitatea istorică existentă în ţara vecină, loc de unde provin, de altfel, cei mai mulţi absolvenţi ai Catedrei de română. În 2 aprilie 2016, la Casa de Cultură … Continue reading Poezie creștină în limba română la Micherchi, Ungaria