

Pe data de 3 aprilie, Lectoratul de limba română de la Aix-en-Provence a organizat un atelier interactiv pe tema gastronomiei românești. Acesta a durat trei ore și a constat în prezentări, făcute de Roxana Bârlea, lector de limba română, și un joc-concurs, în cadrul căruia studenții au avut de parcurs mai multe etape, unele în … Continue reading Descoperiți cultura română prin intermediul gastronomiei Universitatea din Aix-Marseille, Franța 3 aprilie 2019
Pe data de 12 aprilie 2019, lectorița de limba română de la Universitatea Aix-Marseille a participat la o ședință de lucru organizată în cadrul proiectului CIVIS, la care a fost invitată o delegație română, formată din reprezentanți ai Universității din București – Domnul M. Dumitru, Rector, Domnul S. Costreie, Prorector Relații Internaționale, Doamna F. … Continue reading CIVIS – un nou proiect de universitate europeană, coordonat de Universitatea din Aix-Marseille, Franța
În luna martie 2019, Lectoratul de limba română de la Universitatea Aix-Marseille a organizat un proiect cultural complementar Sezonului Franța-România, în desfășurare în această perioadă. Plecând de la sloganul sezonului, „Oubliez vos clichés / Uitați de clișee”, lectoratul a inițiat o serie cursuri-eveniment, care au avut loc la Aix-Marseille Université și la Universitatea Babeș Bolyai … Continue reading Activitate culturală: Stereotipuri Franța – România, martie 2019 – Universitatea Aix-Marseille, Franța